miercuri, 4 februarie 2015

Salariul minim pe economie alimentează economia subterană în Germania


Introducerea, începând cu anul acesta, a salariului minim pe economie în Germania forţează tot mai mulţi oameni să-şi caute de muncă „la negru“, potrivit unor experţi, care avertizează că economia subterană va începe să se extindă după decenii de retragere.

Economia subterană, în care sunt remunerate servicii fără plata taxelor sau contribuţiilor la asigurări sociale către stat, va începe să crească în următorii ani, este concluzia la care a ajuns un studio efectuat de Institutul Tübingen pentru Cercetare Economică Aplicată şi de Universitatea Johannes Kepler din Austria. Cercetătorii au calculat că economia paralelă va fi anul acesta de 339 miliarde de euro, echivalentul a 12,2% din PIB. 2015 va fi astfel primul an din ultimele două decenii în care economia subterană nu se contractă, scrie Deutsche Welle.   

Într-un clasament al ţărilor din OCDE, Germania se situează din punctul de vedere al economiei paralele chiar la mijloc, între Franţa şi Danemarca. Ţările de la periferia zonei euro, Grecia (22,4% din PIB), Italia (20,1% din PIB), Spania (18,2% din PIB) şi Portugalia (17,6% din PIB), s-ar plasa pe primele locuri. La polul opus se află Noua Zeelandă (8% din PIB), Elveţia (6,5% din PIB) şi SUA (5,9% din PIB).
Experţii spun că majorarea numărului de persoane care lucrează „la negru“ în Germania are drept cauze introducerea începând cu anul acesta a unui salariu minim pe economie de 8,5 euro pe oră, primul din istoria ţării reunificate, şi creşterea costurilor cu alocaţia de îngrijire a copiilor.
Autorii studiului estimează că angajatorii vor „păcăli“ statul cu 1,5 miliarde de euro anul acesta pentru a evita plata salariului minim şi că sectorul serviciilor este în special predispus la atragerea muncii „la negru“.

Prezentarea localitatii

Suprafata: 6820 ha
Intravilan: 870 ha
Extravilan: 5950 ha
Populatie: 7130
Gospodarii: 2591
Nr. locuinte: 2969
Nr. gradinite: 1
Nr. scoli: 2
Nr. licee: 1

Numele localitatilor aflate in administratie:
Ulciug, Motiş, Nadiş, Horoatu Cehului
Asezarea geografica:
Oraşul Cehu Silvaniei este situat în nord-vestul ţării, în nordul judeţului Sălaj, la 34 km de Zalău.
Activitati specifice zonei:
Agricultură
Zootehnie
Piscicultură
Turism
Activitati economice principale:
Industria textilă (tricotaje, confecții îmbrăcăminte)
Industria de prelucrare a lemnului (fabricarea de mobilă)
Obiective turistice:
Strâmtorile Ţicăului
Bisericile din lemn din secolul al XVIII-lea
Fântâna de Piatră secolul al XVI-lea
Biserica reformată din Cehu Silvaniei (1519)
Evenimente locale:
Zilele oraşului - iulie
Zilele Tovishat - august
Festivalul Cântecului şi Dansului Codrenesc - iunie
Tabăra de dansuri populare maghiare - iulie
Festivalul de teatru pentru elevi - PADIF - octombrie
Festivalul de colinzi - decembrie
Facilitati oferite investitorilor:
Forţă de muncă bine pregătită
Reţea electrică
Reţea de gaz
Reţea de apă potabilă şi canalizare
Proiecte de investitii:
Reabilitarea infrastructurii de transport
Extinderea reţelelor de apă şi canalizare menajere în oraș și în satele aparţinătoare
Reabilitarea clădirii fostului cinematograf
Reabilitare infrastructură școlară